De obicei, în cadrul tratamentului interceptiv se utilizează aparate ortodontice mobile. Acestea sunt aparate dentare care pot fi îndepărtate și repuse în cavitatea bucală de către copil. Deși se pot obține efecte ortopedice (modificări la nivelul oaselor maxilare) cu ajutorul lor, totuși acțiunea la nivelul dinților este limitată. Astfel, un tratament ortodontic început la copii, pe o dentiție mixtă poate fi urmat de o etapă de tratament complex, când în cavitatea bucală există dentiție permanentă. Între cele două etape poate exista sau nu o pauză de durată variabilă.
Este prudent așadar să aduceți copilul la o consultație în jurul vârstei de 7 ani, pentru a beneficia de avantajele depistării la timp a unei eventuale probleme ortodontice.
Printre avantajele începerii unui tratament la vârste fragede se numără:
– reducerea sau eliminarea necesității extracției de dinți permanenți în vederea alinierii dinților înghesuiți
– reducerea timpului necesar tratamentului cu aparat fix.
– menținerea și crearea spațiului pentru erupția dinților permanenți
– ghidarea creșterii și dezvoltării oaselor maxilare.
Pentru a beneficia de aceste avantaje însă, este obligatorie respectarea indicațiilor date de către medic privind perioada de timp necesară purtării.
Tratamentul ortodontic utilizează un aparat dentar fix în vederea obținerii unui zâmbet plăcut estetic și unei mușcături corecte.
Aparatul dentar se aplică de obicei pe ambele arcade.
Perioada de timp necesară purtării aparatului dentar variază în funcție de complexitatea problemei ortodontice. În medie, această perioadă este de apoximativ 2 ani.
După îndepărtarea aparatului din cavitatea bucală, pentru menținerea rezultatului obținut, pacientul va primi aparatul de contenție. La arcada superioară acesta este o gutieră de contenție sau o „placă Hawley”. La arcada inferioară, retainer-ul se va cimenta pe fața dinspre limbă a dinților inferiori, de la canin la canin.
În teorie, nu există limită de vârstă pentru a beneficia de tratament ortodontic. Condiția este însă ca gingia și structura osoasă de suport a dinților să fie sănătoase.
Știm cu toții cât de important este zâmbetul în cadrul relațiilor sociale. Un zâmbet frumos mărește sau redă încrederea în propria persoană. Prin alinierea corectă a dinților igienizarea acestora se poate realiza corect. Astfel, se reduce riscul apariției cariilor, a îmbolnăvirii gingiilor și a țesutului osos de suport al dinților. O mușcătură incorectă din pricina unor dinți înghesuiți, poate atrage după sine uzura accentuată sau anormală a suprafețelor dentare. Deasemenea, uneori pot apărea dureri la nivelul articulației temporomandibulare.
Așadar, programându-vă o consultație în cadrul clinicii noastre, veți face primul pas spre obținerea unui zâmbet frumos și sănătos și a multiplelor beneficii ce decurg din acesta.
[icon name="map-marker"] Bd. Constantin Brancoveanu nr.65-71,
bl.29, sc.B, P, ap.38, interfon 38;
[icon name="phone"] 0735176117 [icon name="envelope"] office@ortoexpert.ro